De acum 2-3 ani întâlnesc părinţi care doresc să planifice siguranţa şi susţinerea financiară a copilului şi aud des întrebarea: ”Unde este mai bine să investesc alocaţia copilului?”
Părinţii încep să preia modelul din afară unde planificarea studiilor superioare se realizează în primii ani de viaţă ai copilului sau chiar înainte ca acesta să se nască. Susţinerea copilului implică de cele mai multe ori taxele la o facultate în afara ţării şi traiul acolo. Pe lângă acest scop, părinţii planifică şi susţinerea financiară a unei afaceri dacă copilul lor ajuns la majorat îşi doreşte acest lucru sau pentru achiziţia locuinţei sale (plată integrală sau avans şi mobilă).
Ei bine, am mai scris un articol despre soluţii pentru susţinerea financiară a copilului https://www.psihologiabanilor.ro/conturi-de-economii-pentru-copii/, însă, de data aceasta vin cu calcule concrete; însă, cu toate acestea, nu voi da nume de companii şi de produse expres, ci doar denumirile categoriilor de produse financiare; un preambul la ceea ce poţi întâlni în cartea: ”Metode de investiţii” care este momentan în prelansare.https://www.psihologiabanilor.ro/product/e-book-cum-sa-iti-gestionezi-banii-metode-de-investitii/
Dacă ai sugestii de categorii de produse pe care să le analizez, dacă ai întrebări la care vrei să găseşti răspunsul într-o astfel de carte, te invit să îmi scrii în comentarii pentru că mai am 10% de scris la ea şi pot adăuga informaţii în cazul în care am omis acele informaţii pe care le doreşti.
Hai să vedem în ce poţi investi alocaţia copilului tău!
Cu toate acestea, pentru că, din nou, aud des părinţi care vor să investească în ”cea mai sigură investiţie”: imobil pentru închiriere, încep cu această investiţie, deşi pentru a cumpăra un imobil nu îţi ajung toţi banii din alocaţia copilului de 18 ani.
Investesc într-un imobil în:
-
regim hotelier
- la mare
- 2 cam 135000 de euro
- Mobila: 2500 x 4 = 10.000 euro
- Chirie: 350 de lei/noapte x 22 de zile (75% grad de închiriere) = 7.700 lei/lună
- Costuri: curăţenie, asigurări, comision agenţie de închiriere, impozit
- Câştig 4 luni/an = 7700 x 4 = 30.800 de lei /an
- 145.000 euro = 725 .000 lei : 30.800 = 23,53 de ani
Randament: 4,24% brut
! În investiţia imobiliară, pentru a fi profitabilă, se recomandă să existe un randament de cel puţin 6%/an
- Cu credit:
- 15% avans= 20.250 de euro + mobila: 10.000 + acte: 2000 de euro = 32.250 euro
- Rata: 3000 de lei
- Câştig lunar: 30.800: 12 = 2566 de lei
-
la munte
- Ap 2 cam 135000 de euro
- Mobila: 2500 x 4 = 10.000 euro
- Chirie: 350 de lei/noapte x 22 de zile (75% grad de închiriere) = 7.700 lei/lună
- Costuri: curăţenie, asigurări, comision agenţie de închiriere, impozit
- Câştig 12 luni/an = 7700 x 12 = 92.400 de lei /an
- 145.000 euro = 725 .000 lei : 92.400 = 8 ani
Randament: 12,74% brut
Costuri: impozit, asigurări, curăţenie, poze (pentru apartament), listarea pe platforme de promovare şi costuri cu promovarea, reparaţii.
Putem spune că poate ajunge chiar la 5-6%/an randament
-
Cu credit:
- 15% avans= 20.250 de euro + mobila: 10.000 + acte: 2000 de euro = 32.250 euro
- Rata: 3000 de lei
Câştig lunar: 7700 de lei – 3000 de lei = 4700 de lei
Randament: 34%/an brut
-
într-o zonă urbană care nu este turistică
- Dacă imobilul este achiziționat cash, atunci profitul ar arăta așa:
- 000 de euro prețul apartamentului + 10.000 euro mobila + 10.000 euro renovare (în timp- de-a lungul a 30 de ani) = 90.000 euro = 450.000 de lei
- 200 de lei/noapte x 22 de zile (75% grad de închiriere) = 4400 de lei /lună
- Amortizare: 102 luni = aprox. 9 ani
- ROI: (4400×12) / 450.000 x 100 = 11,73%/an BRUT
- Dacă imobilul este achiziționat cu credit, atunci profitul ar arăta așa:
- 7000 de euro prețul apartamentului
- minimum 15% avans = 10.500 de euro – 1.500 de euro acte – 10.000 de euro mobila (şi/sau renovare) = 22.000 de euro bani proprii
- împrumut pentru 70.000 – 10.500 = 500 euro
- rata: 1455 de lei
- 200 de lei/noapte x 22 de zile (75% grad de închiriere) = 4400 de lei /lună
- Diferenţa: 2945 de lei
- ROI: (2945 x 12) / 110.000 de lei x 100 = 32% BRUT
-
regim tradiţional
-
Dacă imobilul este achziţionat cash
Ex. 70.000 + 10.000 + 10.000 = 90.000 E
90.000: 350=257 luni = 21 ani
Amortizare
ROI: 350 x 12/90.000 x 100= 4,6%
- costuri: impozit (6%+10%), asigurare imobil (PAD+fac= 300 de lei/an)
-
Dacă imobilul este achiziţionat cu credit
Ex. 70.000
- 10500 + 1500 + 10000 + 10000 = 32.000 euro = 160.000 lei
- Rata: 1458 lei
- Chiria: 1750lei
- Diferența: 292
- ROI: (292×12): 160.000 de lei x 100 = 2,19%/an BRUT
- Costuri: impozit (6%+10%), asigurare imobil (PAD+fac= 300 de lei/an)
- Şi condiţia de ocupare de 75%.
Investesc într-un cont bancar special pentru copil
Aceste ”conturi bancare speciale pentru copii” au de fapt în denumirea lor cuvântul: ”copil” pentru că ele fac parte din categoria, fie a conturilor de economii, fie a depozitelor bancare. Condiţiile lor sunt aceleaşi doar denumirea diferă.
Investesc într-un fond mutual
Fondul mutual este accesibil publicului larg însă este un produs negarantat, care permite accesul la bani, ceea ce poate dezavantaja copilul, întrucât părintele poate să aleagă să îşi schimbe perdelele în cazul unei renovări sau să îşi schimbe maşina ori să apeleze la aceşti bani pentru diferite alte cheltuieli pentru copil în loc să îi păstreze pentru studiile sale sau pentru o afacere ori pentru un avans pentru casa copilului – obiective care sunt îndepărtate dar care sunt mai costisitoare depăşind bugetul lunar de venituri din acel moment: vârsta copilului de 18 sau 20/25 de ani.
Investesc într-o asigurare de viaţă cu capitalizare
Asigurările cu capitalizare permit generarea unei sume mai mari pentru că îşi face efectul dobânda capitalizată. Cu cât perioada este mai mare cu atât suma obţinută este mai mare.
Dezavantajul de a nu ”intra în bani” poate fi un avantaj: acela al acumulării unei sume mai mari. Pentru situaţii neprevăzute existând fondurile de economii de urgenţă şi de siguranţă financiară.
Această categorie de produs este garantată şi dacă intervine decesul părintelui, copilul va avea suma garantată: suma pe care părintele ”s-a angajat” că o va strânge pentru copilul său.
Investesc într-o asigurare rentă pentru studii
Suma depusă: 200 de lei pe lună
Durata: 18 ani
Suma depusă: 43.200 de lei
Suma asigurată: 46.200
Profit = suma asigurată – suma depusă = 3000 de lei = 13,88 lei/lună
Este un produs, de asemenea, garantat, un produs care poate fi folosit la final sub formă de rentă – adică parte din suma de la final se împarte la 3 sau 5 ani pentru a folosi pentru taxa studiilor, însă nu trebuie să se dovedească că se urmează un nivel de şcolarizare, pur şi simplu, banii se iau în tranşe aşa cum s-a stabilit iniţial; dacă se doreşte renunţarea la ideea de transă, se consideră o reziliere de contract şi sumele primite sunt mai mici cu 5 până la 10%.
Investesc într-o asigurare investiţională (de tip unit- linked)
Este un fond de investiţii îmbrăcat într-o asigurare pentru a nu se plăti impozit pe profit. Este un produs flexibil (în funcţie de companie) unde se pot accesa banii sau se pot opri depunerile şi banii rămân să se investească în continuare, să primească o dobândă capitalizată. Există o echipă de brokeri care investesc banii în funcţie de piaţă pe diferite clase de instrumente financiare şi în diferite ponderi ceea ce permite un randament bun.
Este un produs garantat prin faptul că intră în categoria asigurărilor cu un fond de garantare de 90.000 de euro conform legii.
Investesc într-un ETF
ETF-ul este un coş de acţiuni. Alegi să investeşti într-un anumit coş – acela care îţi place – în funcţie de domeniile în care se investesc. Dezavantajul unui astfel de coş este că nu există dinamism să se schimbe proporţia în care se investeşte căci o perioadă funcţionează mai bine un domeniu sau mai bine o companie. Este o investiţie pasivă care îţi va genera un profit mai mare sau mai mic funcţie de sectorul în care ai investit.
Fiind un coş de acţiuni există diversificare, în schimb nu există garantarea acestui tip de investiţie, iar flexibilitatea poate fi sau nu un avantaj.
Faptul că nu investeşti în acţiuni individuale îţi oferă o mai mare siguranţă, un consum mic de energie alocat în analiza companiilor.
Investesc la Bursă
Investiţia la Bursă necesită timp şi implicare în analiza companiilor de la care vrei să cumperi acţiuni/obligaţiuni. Sunt două tipuri de analize pe care este necesar să le faci pentru a putea să iei cele mai bune decizii: analiza tehnică şi fundamentală şi le recomand pe ambele, în paralel.
Dezavantajul acestei opţiuni îl reprezintă implicarea de timp, energie şi cunoştinţe precum şi riscul de a pierde bani prin alegerea unei companii/unor companii care pot falimenta.
Bursa este un loc de desfacere care îţi permite să poţi investi singur şi să ai libertatea să alegi ce să faci cu banii tăi şi odată cu pandemia, foarte multe persoane şi-au deschis conturi de tranzacţionare la Bursă ceea ce a determinat micşorarea sumelor de investit. Un broker din ţara noastră a redus suma minimă iniţiala de la 10.000 de lei la 3000 de lei.
Investesc în crypto
Monedele virtuale sunt o forma de investiţie care a creat un val de investitori în special în rândul tinerilor sau /şi în rândul programatorilor: un domeniu nou, revoluţionar. Este un domeniu nereglementat, un domeniu speculativ şi riscant (riscul fiind însăşi cel de a pierde banii). Dorinţa psihologică umană de a câştiga rapid şi uşor a determinat acest val de investitori în zona crypto ceea ce a permis explozia de monede virtuale create.
Monedele virtuale au un proiect în spate, proiect care susţine o industrie tehnologică, infrastructura informatică şi cu cât suportul este mai mare, mai important, mai larg cu atât acea monedă se apreciază şi este mai durabilă.
Recomand această investiţie doar ca a treia investiţie, având în spate mai multe investiţii sigure (cel puţin două). Şi nu recomand investirea banilor copiilor în această investiţie pentru că există riscul să nu putem să ne susţinem copilul la majorat cu obiectivele propuse.
Şi închei cu un program de la stat, des pomenit de către părinţi.
Investesc în programul de la stat (Junior Centenar)
- 600 de lei/an timp de 18 ani = 10.800 de lei
+ = 68.130 de lei
Investiţia prin programul de la stat care oferă o primă pentru a susţine obiectivele părinţilor vizează o sumă considerabilă însă care nu se capitalizează, ceea ce determină a fi un produs foarte bun pe termen scurt când dobânda capitalizată nu are timp să îşi facă efectul. Mai multe despre capitalizare găseşti aici:
https://laurentiumihai.ro/puterea-dobanzii-compuse/
Banii sunt garantaţi, iar lipsa de impozit reprezintă două caracteristici – adevărate beneficii pentru părinţi.
Contextul psihologic al planificării susţinerii copilului şi a investiţiilor pentru el
Nu toţi părinţii doresc să îşi susţină copiii. Sunt trei categorii de părinţi: cei care nu vor să îşi susţină copii din punct de vedere financiar pentru majorat, întrucât gândesc: ”nici eu nu am fost susţinut şi m-am descurcat, aşa că şi el să se descurce!”, cei care vor să îşi susţină copiii într-o anumită limită: ”doar cu studiile, cu facultatea, restul să se descurce! Dacă vrea să îşi facă o afacere să îşi facă cu proprii bani, cu munca sa şi dacă doreşte casă să facă banii necesari şi acţiunile necesare, doar aşa va deveni un adult responsabil! Eu îi voi oferi sprijinul moral şi îi voi face educaţie financiară în copilărie pentru a şti ce să facă în viaţa sa financiară”. Şi sunt şi părinţii aceia care îşi doresc să susţină cu toate obiectivele discutate la început de articol: cu casă, studii şi afacere: ”şi noi am făcut susţinuţi (şi poate chiar mai suntem susţinuţi) şi ne dorim să îl susţinem” sau ”noi nu am fost susţinuţi aşa că ne vom susţine copii cât timp va fi nevoie, inclusiv nepoţii”.
Niciuna dintre categorii nu este la aşa nu, nu este niciunul dintre moduri greşit a gândi, ci este necesar să conştientizăm cum vrem să fie în cazul nostru şi să acţionăm ca atare. Iar ca atare să mergem pe acea soluţie care ni se potriveşte, care ne realizează nevoile de susţinere ale copilului.
Ţie care ţi se potriveşte? Ce vezi a fi mai rentabil pentru investiţia alocaţiei copilului tău?
Scrie-mi dacă vrei să discutăm despre alegerea personalizată. Ofer consultanţă personalizată fiind consultant financiar autorizat, independent.https://www.psihologiabanilor.ro/consultanta-financiara/
Pentru mai multe informaţii generale despre produsele din piaţă vei găsi în cartea care se va lansa anul acesta: ”Metode de investiţii” pe care o poţi precomanda de aici:
https://www.psihologiabanilor.ro/product/e-book-cum-sa-iti-gestionezi-banii-metode-de-investitii/
Iar pentru a interacţiona cu mine şi cu persoanele educate financiar te invit în grupul de Facebook: ”Psihologia banilor”.https://www.facebook.com/groups/psihologiabanilor
Acest articol nu reprezintă un material în care se poate lua o decizie de investiţie!
O analiză financiară amănunţită şi o consultanţă alături de un consultant specializat şi autorizat poate să ofere toate informaţiile necesare luării unei decizii.
În general, îţi recomand să nu îţi iei decizii financiare în baza unui articol sau a unei cărţi pe care o citeşti despre finanţele tale şi să te adresezi unui specialist cerându-i să îţi spună care este competenţa sa şi autorizarea sa de către o instituţie de profesionalizare recunoscută de stat (sunt 6 în piaţă).
Calculele pot varia de la companie la companie, de la o perioadă la alta, de aceea este necesară decizia informată şi asumată în baza unei analize la zi.
Comparațiile sunt făcute în baza costurilor fiecărui tip de produs și a performanțelor pe care le înregistrează în medie.