Deciziile financiare implică riscuri! ”Nu vreau să mă gândesc la riscuri că poate le atrag!”. Așa gândesc unii oameni cu privire la problemele, la obstacolele care pot apărea în calea realizării obiectivelor financiare. Ei consideră că frecvența cu care se gândesc la lucrurile care le vor dejuca planurile, cu atât mai mult, acele obstacole se vor întâmpla, neputând realiza obiectivele.

Brian Tracy în cartea: ”Cheia succesului financiar este la tine” afirma că lucrurile stau tocmai pe dos decât se gândesc majoritatea. Cu cât te concentrezi mai mult asupra riscurilor, obstacolelor pe care le poți întâlni pe drumul înspre realizarea obiectivelor financiare, cu atât devii mult mai inventiv, îți folosești resursele minții; resurse care până atunci poate au fost neutilizate, ajungând în final să găsești mult mai multe soluții pentru a preîntâmpina obstacolele, riscurie decât dacă nu te-ai fi gândit.

Cum stau lucrurile cu aceste riscuri în cadrul deciziilor financiare ?

Să spunem că îți dorești să te muți la casa ta. Nu ai primit nicio moștenire și pentru că nici nu ai mulți bani economisiți, varianta, în momentul acesta, este să îți iei un credit. Mergi pe avansul minim și îți iei locuința. Locuința la care plătești timp de 30 de ani. Dacă 30 de ani ești bun platnic și îi restitui lună de lună rata lunară, peste cei 30 de ani, locuința va rămâne a ta, însă, dacă nu vei restitui suma împrumutată pe parcusrul celor 30 de ani, locuința în care vei sta provizoriu va rămâne a băncii. Care sunt riscurile? Riscurile ce pot apărea în 30 de ani sunt: pierderea locului de muncă, probleme de sănătate, incendiu, divorțul (dacă ești căsătorit în momentul contractării creditului) ș.a.m.d.

Haide să vedem cu pot influența aceste probleme obiectivul: locuința ta!

Pierderea locului de muncă devine o problemă din perspectiva faptului că venitul necesar pentru plata ratei locuinței dispare. De aceea, există asigurare care despăgubește acest risc. Acea asigurare asigură lipsa inactivității pentru o perioadă scurtă, respectiv câteva luni. Însă acest risc se poate extinde pe mai mult timp. Având un credit trebuie să accepți un loc de muncă, oricare ar fi el, pentru că asigurarea respectivă expiră; ”îmi expiră posibilitatea de a rămâne cu locuința”. Având bani economisiți, atunci nu trebuie să îți mai cauți de muncă repede, să fii nevoit să accepți orice loc de muncă. Ți-ar plăcea să ai această libertate? Ți-ar displăcea să alegi tu, în loc să aleagă altcineva pentru tine?

Mai este un risc: pierderea sănătății pentru o perioadă; perioadă în care veniturile scad, iar veniturile rămase sunt direcționate către însănătoșire, servicii medicale. Dacă ești un caz fericit și ai asigurare de sănătate care să îți plătească toate serviciile medicale, atunci să zicem că îți ajung veniturile să plătești ratele.

De ce trebuie să avem o asigurare de sănătate? Nu trebuie, dar trebuie să ai banii economisiți, ca să plătești ratele la locuință și să îți rezolvi și problemele de sănătate.

Să îmi fac asigurări?

Dacă consideri necesar, îți poți face o asigurare pentru protecția sănătății. Poți alege să îți pui bani deoparte pentru eventuale probleme de sănătate sau poți să îți faci o asigurare de sănătate. Fiecare are riscul său. Rezervele: dacă ai o problemă care depășește suma strânsă nu poți să îți rezolvi problema. Asigurările: dacă nu întâmpini, atunci banii aceia sunt plătiți; i-ai plătit pentru protecția ta financiară și psihologică.

Asigurări: avantaje și dezavantaje

Asigurările țin locul rezervelor. Dacă ai o asigurare plătești lună de lună pentru a da riscul unei companii. Aceasta îl preia și ajungi astfel să plătești mai puțin decât vei primi în cazul evenimentului nefericit: îmbolnăvirea sau accidentul. În schimb, dacă nu s-a întâmplat riscul asigurat, atunci nu vei primi banii alocați.

În cazul rezervelor, dacă problema de sănătate a apărut mai devreme de momentul în care ai fi strâns banii, îți asumi riscul că nu ai toți banii pentru a fi tratat.

Cu sănătatea pot fi mai multe probleme, precum apariția bolilor grave.

Este bine să ne gândim la riscuri? Este bine să ne protejăm financiar de probleme ce pot apărea? Trebuie să avem bani economisiți?

Ce riscuri mai pot apărea?

Un incendiu, furtul, divorțul. Cum împărțim ratele, banii, creditul în cazul unui divorț?

Având bani economisiți poți să îi dai partenerului banii și ai libertatea unei vieți liniștite, fericite.

Ai libertate financiară, ai posibilități multiple. Când nu ai bani, posibilitățile sunt limitate.

De ce crezi că se folosește expresia: ”cursa șobolanului”, pe care a exprimat-o Robert Kiosayi? Pentru că dacă nu avem bani, funcționăm exact ca un șobolan. Un șobolan se ocupă numai cu mersul pe roată, face constant aceeași acțiune: merge pe roată, când obosește mănâncă să capete energie pentru a o lua de la capăt. Un om fară rezerve financiare, fară bani economisiți, merge la serviciu ca să câștige salariul necesar să își plătească ratele, să plătească utilitățile, rămâne la final de lună fără bani și are nevoie să meragă din nou și din nou pentru a plăti toate utilitățile.  Doamne ferește să se întâmple vreo trăznaie din categoria celelor amintite mai sus!

Mai multe despre risc poți citi aici: https://laurentiumihai.ro/investitiile-si-riscul/

Deciziile financiare implică riscuri!

Ar mai fi și alte probleme care pot apărea? Gândește-te la ele căci gândindu-te la ele găsești soluții să te protejezi. Nu te teme că le atragi! Astfel găsești soluții să te protejezi pe tine și pe familia ta. Mai bine te gândești la ele și dacă ele apar, le rezolvi cu ușurință. Însă dacă nu faci nimic și doar te  gândești la ele; ele vin, nu înseamnă că le-ai atras, ci că nu ai făcut nimic pentru a te proteja; pe tine și cei implicați în acea situație. De obicei sunt implicate mai multe persoane, se pierde liniștea și siguranța mai multor persoane.

Odată având bani pentru rezolvarea situațiilor problematice care apar, te obișnuiești cu rezervele și poți chiar să continui să strângi bani. Dacă nu apar situații problematice și ai rezerve, poți ajunge în postura să închizi creditul anticipat. Închiderea creditului anticipat îți conferă libertatea să închei înțelegerea cu banca mai devreme de 30 de ani și să nu mai dai dublu băncii.

Planificarea financiară

Deciziile financiare implică riscuri! De aceea există planificare. Planificarea financiară reprezintă planificarea rezervelor. Acestea sunt precum fundația unei case. Este temelia pe care se construiește ceva măreț.

Rezervele cuprind:

–     fondul de urgență (pentru situațiile neprevăzute precum: spargere a unei țevi în casă, defectarea aragazului, frigiderului ș.a.m.d.)

Aici este necesară o sumă între 2.000 – 3.000 de lei. Contează foarte mult cât costă bunurile din casa ta. Dacă unul costă 5000 de lei atunci fondul tău va fi de 5.000- 6000 de lei.

–     fondul de siguranță financiară; un fond care cuprinde costurile lunare cu nevoile lunare pentru 3-6-9-12 luni.

Stabilește cât plătești lunar pe toate aceste nevoi lunare, precum: întreținerea imobilului, rate (dacă le-ai făcut, este neceasar să le plătești), alimente, telecomunicații ș.a.m.d. Vom scoate din această categorie: concediile, ieșirile în oraș, evenimentele; toate cagoriile din zona distracțiilor.

Acest fond te ajuta să depășești momente precum: reducerea venitului, pierderea jobului sau probleme de sănătate.

Poți apela la o ședintă de planificare financiară aici: https://www.psihologiabanilor.ro/planificare-financiara/

Succes în conștientizarea (pericolelor și a) banilor!

Recent Posts

Leave a Comment

Site-ul nostru utilizează cookie-uri pentru a vă personaliza și îmbunătăți experiența.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Setări de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații din browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați-vă serviciile personale de cookie-uri aici.


Termeni și condiții

1. Informații personale

Sunteți de acord că furnizarea serviciilor sau produselor va începe imediat după îndeplinirea tuturor formalităților de înregistrare cerute. Informațiile furnizate trebuie sa fie corecte. Optând pentru înregistrare vă obligați sa ne furnizați corect numele, adresa și alte informații utile sau cerute de lege pentru derularea contractelor. Pentru corectarea sau actualizarea acestor informații accesați www.psihologiabanilor.ro Prin accesarea contului și utilizarea parolei personale sunteți responsabil pentru toate acțiunile care decurg din folosirea acestora. S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu poate fi făcută responsabilă pentru erorile survenite în urma neglijenței utilizatorului privind securitatea și confidențialitatea contului și a datelor de acces.

2. Securitatea datelor personale

Datele dumneavoastră personale vor putea fi utilizate de către S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.  pentru confirmarea comenzilor, informarea prin e-mail, poșta sau alte mijloace de comunicare despre acțiunile ulterioare, realizarea de rapoarte statistice etc.

Datele dumneavoastră personale vor putea fi transmise autorităților în drept cu scopul verificării tranzacțiilor comerciale sau altor autorități in drept pentru efectuarea oricăror verificări justificate în baza legii.

Datele furnizate de către clienți sunt strict confidențiale. S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. se angajează în fața clienților săi să nu furnizeze aceste date unor terțe persoane sau companii și să le utilizeze strict pentru uzul relației de afaceri dintre client și S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

Acest site folosește măsuri de securitate împotriva pierderii, alterării sau folosirii greșite a informațiilor care se află în controlul nostru.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. se obligă sa respecte drepturile dumneavoastră conferite de Legea 677/2001, iar la cererea dumneavoastră trimisa la adresa info@psihologiabanilor.ro se obligă: să rectifice, să actualizeze, să blocheze, să șteargă sau să transforme în date anonime, în mod gratuit, datele a căror prelucrare nu este conforma dispozițiilor Legii nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date; să înceteze prelucrarea datelor dumneavoastră personale.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. certifică faptul că va respecta drepturile conferite de Legea nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, a Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, precum a Ordonanței nr. 130/2000 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanța cu modificările ulterioare. Printre aceste drepturi se numără (enumerarea neavând un caracter limitativ):

a) dreptul de a cere C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. să vă confirme dacă prelucrează sau nu datele dumneavoastră personale, în mod gratuit pentru o solicitare pe an;

b) dreptul de a cere C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. să rectifice, actualizeze, blocheze sau șterge, în mod gratuit, acele date furnizate a căror prelucrare nu este conforma dispozițiilor Legii nr. 677/2001

c) dreptul de a cere C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. să înceteze, în mod gratuit, prelucrarea datelor dumneavoastră personale;

ORICE INCERCARE DE A ACCESA DATELE PERSONALE ALE ALTUI UTILIZATOR SAU DE A MODIFICA CONTINUTUL SITE-ULUI www.psihologiabanilor.ro SAU DE A AFECTA PERFORMANTELE SERVERULUI PE CARE RULEAZA SITE-UL www.psihologiabanilor.ro, VA FI CONSIDERATA O TENTATIVA DE FRAUDARE A SITE-ULUI www.psihologiabanilor.ro SI VA PUNE IN MISCARE CERCETAREA PENALA IMPOTRIVA ACELUIA SAU ACELORA CARE A(U) INCERCAT ACEST FAPT.

3. Copyright

Întregul conținut al site-ului www.psihologiabanilor.ro – imagini, texte, grafice, simboluri, elemente de grafică web, scripturi, programe și alte date – este proprietatea S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. și a furnizorilor săi și este apărat de legea pentru protecția drepturilor de autor și de legile privind proprietatea intelectuală si industrială. Folosirea fără acordul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. a oricăror elemente enumerate mai sus se pedepsește conform legilor in vigoare.

4. Accesul la site

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. garantează utilizatorului acces limitat, în interes personal, pe acest site și nu îi confer dreptul de a descărca sau de a modifica parțial sau integral site-ul, de a reproduce parțial sau integral site-ul, de a copia, de a vinde/revinde sau de a exploata site-ul in orice alta manieră în scopuri comerciale sau contrare intereselor companiei S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. fără acordul scris prealabil al acesteia.

5. Plata serviciilor

Plata serviciilor conform acestor Termeni și Condiții se poate efectua online, cu cardul sau prin servicii de plata online oferite de terțe părți (de exemplu Paypal).

Daca plata se face online cu cardul de credit/debit este necesar să completați un formular cu datele despre acesta. Daca tranzacția prin card a fost reușită, următorul ecran vă oferă informațiile relevante pentru comanda.

Taxele și comisioanele sunt suportate de fiecare parte conform politicilor serviciului de plăți. Taxele vînzătorului vor fi suportate de vînzător, iar taxele deținătorului de card de client.

6. Politica de confidențialitate

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. este autorul acestui site web si beneficiaza de toate drepturile legale recunoscute autorilor.

Utilizatorul foloseste site-ul pe riscul propriu, S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. fiind liber de orice raspundere pentru eventualele daune directe sau indirecte cauzate de utilizarea sau accesarea acestui site sau ca urmare a utilizarii informatiilor de pe acest site.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu acorda nici un fel de garantie pentru continutul si utilizarea acestui site, materialele prezentate pe el fiind cu titlu pur informativ.

Informatiile despre produse, caracteristicile si preturile lor corespund realitatii de la momentul inscrierii lor pe site sau al actualizarii diverselor pagini ale site-ului. Aceste informatii sunt oferite doar cu titlu informativ si nu sunt si nu trebuie sa fie considerate ca o oferta contractuala a produselor si serviciilor oferite de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L..

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu este raspunzatoare de erorile sau omisiunile care pot interveni in redactarea materialelor de pe site.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. colecteaza informatii pe acest website, in conformitate cu legislatia romana in acest sens. Site-ul plaseaza un “cookie” pe calculatorul vizitatorului, adica un mic fisier utilizat strict pentru autentificarea automata a utilizatorului la vizitele ulterioare.

Colectarea datelor se face prin:

– Formularul de inregistrare utilizator. Datele sint folosite in vederea trimiterii de informatii precum si trimiterii de oferte atractive din partea S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. (in functie de preferintele setate de utilizator).

– Formularul de contact. Datele trimise de utilizator vor fi folosite in vederea contactarii ulterioare de catre S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

Informatiile culese sunt utilizate pentru optimizarea site-ului si a serviciilor oferite clientilor de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. si partenerii sai. Prin accesarea acestui site va dati acordul la folosirea in scopurile mai sus mentionate a informatiilor colectate de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. pe acest site.

Adresele IP ale vizitatorilor acestui site sunt utilizate de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. pentru o buna administrare a site-ului si pentru statistici de uz intern care permit o mai buna deservire a clientilor nostri.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu este responsabil pentru continutul si utilizarea site-urilor catre care apar legaturi de pe site-ul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

Politica de confidentialitate a acelor site-uri poate diferi de politica S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. de confidentialitate.

Faptul ca site-ul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. contine legaturi catre alte site-uri nu inseamna ca S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. sustine, aproba sau este responsabil pentru continutul de pe acele site-uri sau pentru utilizarea lor.

Utilizatorul primeste mesaje tip e-mail de la S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. numai in urma completarii formularului de inregistrare si a alegerii respectivelor liste. S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. isi rezerva dreptul de a nu mai trimite mailinguri anumitor utilizatori fara a oferi vreo explicatie sau notificare prealabila si fara a fi tinut responsabil pentru neprimirea sau intarzierea respectivelor mesaje. Un mesaj este un buletin informativ trimis la mai multi utilizatori abonati la listele de discutii.

Site-ul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. este protejat prin cele mai noi si mai puternice tehnici si metode de securitate. Informatiile personale trimise de utilizatori pe acest site sunt protejate atat la utilizarea online cat si offline a site-ului. S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. depune diligenta necesara si posibila pentru a proteja informatiile personale ale vizitatorilor site-ului.

Prezenta Politica de confidentialitate se supune dreptului intern roman. In caz de litigiu, se va incerca mai intai o rezolvare pe cale amiabila, in termen de 30 de zile lucratoare de la inregistrarea reclamatiei la sediul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L..

In cazul in care dupa trecerea acestui termen nu se ajunge la o intelegere, va fi considerata competenta instanta judecatoreasca din aceeasi structura administrativa cu sediul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. isi rezerva dreptul de a modifica si actualiza in orice moment continutul acestui website, precum si Politica de confidentialitate si Termenii legali, fara nici un fel de notificare prealabila.

7. Litigii

Orice litigiu apărut în legătură cu utilizarea acestui serviciu va fi rezolvat pe cale amiabila. În cazul în care nu s-a reușit stingerea conflictului pe cale amiabilă, competența revine instanțelor de judecată române.

Fiind de acord cu acești Termeni și Condiții, clientul își asumă în totalitate aceste riscuri.

8. Sesizarea abuzurilor

Orice sesizare sau reclamație în legătură cu oricare din website-urile găzduite de serverele sau infrastructura S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. trebuie să respecte următoarele cerințe:

▪ Furnizarea datelor complete de identificare ale persoanei sau ale societății care face sesizarea/plângerea sau care se consideră prejudiciată (în cazul persoanelor fizice: nume, prenume, adresa domiciliului; în cazul societăților comerciale: denumirea completă, CUI-ul, adresa sediului social, precum și datele persoanei de contact împuternicite).

▪ Reclamantul va pune la dispoziția S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. dovezi clare din care sa reiasă că activitățile incriminate sunt ilegale, precum și o descriere detaliată a acestora.

▪ În cazul în care reclamantul solicită în mod expres ștergerea conținutului sau blocarea accesului în Internet a conținutului incriminat, iar această acțiune va genera un prejudiciu unei terțe părți, reclamantul va fi singurul responsabil de acest prejudiciu. În acest sens, reclamantul va înainta către S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. o declarație pe propria răspundere în care își va asuma in totalitate responsabilitatea oricărui prejudiciu care poate decurge din aceasta acțiune.

Sesizările se vor trimite în format fizic pe adresa sediului nostru din Bucuresti, str. Codrii Neamtului, nr.11, bloc 2, scara 3, etaj 7, apartament 177, judeţ/sector 3.


Politica de confidențialitate

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. este autorul acestui site web si beneficiaza de toate drepturile legale recunoscute autorilor.

Utilizatorul foloseste site-ul pe riscul propriu, S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. fiind liber de orice raspundere pentru eventualele daune directe sau indirecte cauzate de utilizarea sau accesarea acestui site sau ca urmare a utilizarii informatiilor de pe acest site.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu acorda nici un fel de garantie pentru continutul si utilizarea acestui site, materialele prezentate pe el fiind cu titlu pur informativ.

Informatiile despre produse, caracteristicile si preturile lor corespund realitatii de la momentul inscrierii lor pe site sau al actualizarii diverselor pagini ale site-ului. Aceste informatii sunt oferite doar cu titlu informativ si nu sunt si nu trebuie sa fie considerate ca o oferta contractuala a produselor si serviciilor oferite de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L..

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu este raspunzatoare de erorile sau omisiunile care pot interveni in redactarea materialelor de pe site.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. colecteaza informatii pe acest website, in conformitate cu legislatia romana in acest sens. Site-ul plaseaza un “cookie” pe calculatorul vizitatorului, adica un mic fisier utilizat strict pentru autentificarea automata a utilizatorului la vizitele ulterioare.

Colectarea datelor se face prin:

– Formularul de inregistrare utilizator. Datele sint folosite in vederea trimiterii de informatii precum si trimiterii de oferte atractive din partea S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. (in functie de preferintele setate de utilizator).

– Formularul de contact. Datele trimise de utilizator vor fi folosite in vederea contactarii ulterioare de catre S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

Informatiile culese sunt utilizate pentru optimizarea site-ului si a serviciilor oferite clientilor de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. si partenerii sai. Prin accesarea acestui site va dati acordul la folosirea in scopurile mai sus mentionate a informatiilor colectate de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. pe acest site.

Adresele IP ale vizitatorilor acestui site sunt utilizate de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. pentru o buna administrare a site-ului si pentru statistici de uz intern care permit o mai buna deservire a clientilor nostri.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu este responsabil pentru continutul si utilizarea site-urilor catre care apar legaturi de pe site-ul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

Politica de confidentialitate a acelor site-uri poate diferi de politica S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. de confidentialitate.

Faptul ca site-ul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. contine legaturi catre alte site-uri nu inseamna ca S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. sustine, aproba sau este responsabil pentru continutul de pe acele site-uri sau pentru utilizarea lor.

Utilizatorul primeste mesaje tip e-mail de la S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. numai in urma completarii formularului de inregistrare si a alegerii respectivelor liste. S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. isi rezerva dreptul de a nu mai trimite mailinguri anumitor utilizatori fara a oferi vreo explicatie sau notificare prealabila si fara a fi tinut responsabil pentru neprimirea sau intarzierea respectivelor mesaje. Un mesaj este un buletin informativ trimis la mai multi utilizatori abonati la listele de discutii.

Site-ul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. este protejat prin cele mai noi si mai puternice tehnici si metode de securitate. Informatiile personale trimise de utilizatori pe acest site sunt protejate atat la utilizarea online cat si offline a site-ului. S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. depune diligenta necesara si posibila pentru a proteja informatiile personale ale vizitatorilor site-ului.

Prezenta Politica de confidentialitate se supune dreptului intern roman. In caz de litigiu, se va incerca mai intai o rezolvare pe cale amiabila, in termen de 30 de zile lucratoare de la inregistrarea reclamatiei la sediul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L..

In cazul in care dupa trecerea acestui termen nu se ajunge la o intelegere, va fi considerata competenta instanta judecatoreasca din aceeasi structura administrativa cu sediul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. isi rezerva dreptul de a modifica si actualiza in orice moment continutul acestui website, precum si Politica de confidentialitate si Termenii legali, fara nici un fel de notificare prealabila.


Politica de cookie-uri

CE SUNT COOKIES?

Cookies sunt fișiere de mici dimensiuni pe care browser-ul le descarcă când accesezi website-ul www.psihologiabanilor.ro. Calculatorul recunoaște și acceptă automat aceste fișiere prin browser-ul pe care îl folosești.

Aceste fișiere pot fi asemănate unor „semne de carte” care indică unde ai rămas ultima dată când ai vizitat website-ul. Pot fi văzute și ca identificatoare care anunță website-ul de fiecare dată când revii pe www.psihologiabanilor.ro

Cookies nu sunt periculoase. Calculatorul le stochează în memorie, dar ele nu pot accesa sau citi informații stocate în calculator. Poți extinde sau limita parametrii de utilizare a fișierelor cookies din browser-ul pe care îl folosești ca să navighezi pe Internet.

LA CE SUNT UTILE?

Cookies îmbunătățesc viteza de încărcare și experiența de navigare. De exemplu, ele rețin preferințele tale când navighezi un website, precum limba în care dorești să fie afișat conținutul.

Aceste fișiere sunt utilizate și pentru a pregăti statistici anonime care ajută să înțelegem cum interacționează vizitatorii, în general, cu paginile www.psihologiabanilor.ro, fără a identifica persoana utilizatorului. Pentru analize, website-ul utilizează serviciul Google Analytics, care folosește cookies. În acest caz, fișierele salvează informații despre utilizarea website-ului, numărul de pagini afișate, sursele din care vin vizitatorii și numărul de vizite. Obiectivul este să îmbunătățim website-ul, astfel încât să ofere servicii și experiențe mai bune vizitatorilor.

Cookies nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică persoana utilizatorului de Internet.

CÂT TIMP SUNT STOCATE?

Durata de stocare a unui cookie variază în functie de obiectivul cu care acesta este plasat. Cookies de sesiune sunt folosite pentru o singură sesiune de navigare, sunt reținute doar pe durata vizitei și nu sunt stocate după ce utilizatorul părăsește website-ul. Cookies permanente sunt utilizate când utilizatorul revine pe website.

Poți șterge toate aceste categorii de cookies, în orice moment, prin intermediul setărilor din browser-ul pe care îl folosești pentru navigare.

CUM SUNT FOLOSITE COOKIE-URILE DE CATRE ACEST SITE

O vizita pe acest site poate plasa cookie-uri in scopuri de:

  • Cookie-uri de performanta a site-ului
  • Cookie-uri de analiza a vizitatorilor
  • Cookie-uri pentru geotargetting
  • Cookie-uri pentru publicitate
  • Cookie-uri ale furnizorilor de publicitate

COOKIE-URI DE PERFORMANTA

Acest tip de cookie retine preferintele utilizatorului pe acest site, asa incat nu mai este nevoie de setarea lor la fiecare vizitare a site-ului.

Exemple:

  • setarile volumului pentru video player
  • viteza de video streaming cu care este compatibil browserul

COOKIE-URI PENTRU ANALIZA VIZITATORILOR

De fiecare data cand un utilizator viziteaza acest site softul de analytics furnizat de o terta parte genereaza un cookie de analiza a utilizatorului. Acest cookie ne spune daca ati mai vizitat acest site pana acum. Browserul ne va spune daca aveti acest cookie, iar daca nu, vom genera unul. Acesta permite monitorizarea utilizatorilor unici care ne viziteaza si cat de des o fac.

Atat timp cat nu sunteti inregistrat pe acest site, acest cookie nu poate fi folosit pentru a identifica persoanele fizice, ele sunt folosite doar in scop statistic.

COOKIE-URI PENTRU GEOTARGETTING

Aceste cookie-uri sunt utilizate de catre un soft care stabileste din ce tara proveniti. Este complet anonim si este folosit doar pentru a targeta continutul – chiar si atunci cand sunteti pe pagina noastra in limba romana sau in alta limba primiti aceeasi reclama.

COOKIE-URI PENTRU PUBLICITATE

Aceste cookie-uri ne permit sa aflam daca ati vizualizat sau nu o reclama online, care este tipul acesteia si cat timp a trecut de cand ati vazut mesajul publicitar.

Aceste cookie-uri le folosim si pentru a targeta publicitatea online. Putem folosi, de asemenea, cookieuri apartinand unei terte parti, pentu o mai buna targetare a publicitatii, pentru a arata de exemplu reclame despre vacante, daca utilizatorul a vizitat recent un articol pe site despre vacante. Aceste cookie-uri sunt anonime, ele stocheaza informatii despre contentul vizualizat, nu despre utilizatori.

De asemenea, setam cookie-uri anonime si prin alte site-uri pe care avem publicitate. Primindu-le, astfel, noi le putem folosi pentru a va recunoaste ca vizitator al acelui site daca ulterior veti vizita site-ul nostru, va vom putea livra publicitatea bazata pe aceasta informatie.

COOKIE-URI ALE FURNIZORILOR DE PUBLICITATE

Puteti gasi publicitate pe acest site apartinand tertelor parti. Unele dintre aceste parti folosesc propriile cookie-uri anonime pentru a analiza cat de multe persoane au fost expuse unui mesaj publicitar, sau pentru a vedea cate persoane au fost expuse de mai multe ori la aceeasi reclama.

Companiile care genereaza aceste cookie-uri au propriile politici de confidentialitate, iar acest site nu are acces pentru a citi sau scrie aceste cookie-uri. Cookie-urile celor terte parti pot fi folosite pentru a va arata publicitatea targeta si pe alte site-uri, bazandu-se pe navigarea dvs pe acest site.

ALTE COOKIE-URI ALE TERTELOR PARTI

Pe unele pagini, tertii pot seta propriile cookie-uri anonime, in scopul de a urmari succesul unei aplicatii sau pentru a customiza o aplicatie. Datorita modului de utilizare, acest site nu poate accesa aceste cookie-uri, la fel cum tertele parti nu pot accesa cookie-urile detinute de acest site.

De exemplu, cand distribuiti un articol folosind butonul pentru retelele sociale aflat pe acest site, acea retea sociala va inregistra activitatea dvs. 

CUM LE POȚI OPRI?

În funcție de browser-ul pe care îl folosești, urmează pașii de mai jos ca să stabilești cum vrei să fie utilizate cookies.

ÎN BROWSER-UL CHROME:

  • În colțul din dreapta-sus, click pe menu-ul Chrome > Settings.
  • Scroll până în josul paginii, click pe “Show advanced settings”.
  • În secțiunea „Privacy”, click pe butonul “Content settings”.
  • În secțiunea „Cookies”, alegi setările preferate.
  • Pentru a șterge cookies, click pe “All cookies and site data…” pentru a vedea lista cu toate aceste fișiere pe care Chrome le are stocate pe hard-disk. Le poți șterge individual sau pe toate direct, dacă selectezi “Remove All.”

ÎN BROWSER-UL MOZILLA FIREFOX:

  • Click pe butonul menu și alegi “Preferences”.
  • Selectezi “Privacy” din menu-ul lateral.
  • Din combo “History” alegi “Use custom settings for history”.
  • Selectezi “Accept cookies from sites” pentru a permite folosirea cookies sau deselectezi pentru a nu permite folosirea lor.
  • Pentru a șterge cookies, click pe “Show Cookies…” și se va deschide o nouă fereastră, unde poți selecta și sterge unul sau mai multe cookies simultan.

ÎN BROWSER-UL INTERNET EXPLORER 11

  • Selectezi rotița din dreapta sus a browser-ului, apoi alegi Internet Options.
  • Click pe tab-ul “Privacy” și selectezi “Advanced”.
  • Alegi “Accept / Block / Prompt” pentru “First-party Cookies”, cât și pentru “Third-party Cookies“. Dacă dorești, tot aici poți bifa “Always allow session cookies”. Apeși OK după ce ai făcut setările.
  • Pentru a șterge toate cookies, alegi tab-ul “General” din “Internet Options” și click pe “Delete…” din tab-ul “Browsing History”. Bifezi “Cookies and Website Data” și click pe Delete.

Prin utilizarea www.psihologiabanilor.ro, ești de acord cu modul în care folosim cookies, în conformitate cu prezenta “Politică privind utilizarea Cookies”. Dacă nu ești de acord, este nevoie să oprești cookies, urmând indicațiile de mai sus, în funcție de browser-ul pe care îl folosești. Dezactivarea utilizării acestor fișiere poate afecta experiența ta de utilizator al www.psihologiabanilor.ro.Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări la prezenta “Politică privind utilizarea cookies”. Eventualele modificări și/sau completări vor fi afișate pe www.psihologiabanilor.ro și vor intra în vigoare de la momentul afișării. Pentru mai multe detalii, te invităm să ne scrii la info@psihologiabanilor.ro.


Soluționarea alternativă a litigiilor

Prin prezenta, vă informăm că, în calitate de consumator, aveți opțiunea de a contacta o entitate SAL locală pentru soluționarea unui litigiu pe care nu ați reușit să-l soluționați direct cu s.c. Psihologiabanilor s.r.l.

Ce este SAL? SAL este o procedură de soluționare extrajudiciară a litigiilor naționale și transfrontaliere privind obligațiile contractuale rezultate din contracte de vânzări sau de prestări servicii între un comerciant cu sediul în Uniunea Europeană și un consumator prin intervenția unei entități SAL care propune sau impune o soluție sau reunește părțile cu scopul de a facilita o soluție amiabilă.

Entitățile SAL sunt entități extrajudiciare. O entitate SAL este o parte neutră (de exemplu, un reconciliator, mediator, arbitru, ombudsman sau o cameră de recurs) de care se va folosi s.c. Psihologiabanilor s.r.l. pentru a soluționa litigii, dacă consumatorul decide să folosească mecanismul SAL. Procesul SAL presupune costuri reduse, o procedură simplă și rapidă, fiind prin urmare benefic atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți, care pot să evite costurile judiciare și procesele îndelungate.

Cum depun o reclamație prin intermediul procesului SAL? Dacă doriți să depuneți o reclamație, contactați entitatea SAL națională de mai jos. Această entitate SAL va putea să vă ofere răspunsuri la orice nelămuriri legate de proces.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, Bucureşti, 011865, România

http://www.anpc.gov.ro/

* Această entitate SAL este înscrisă în registrul național de entități SAL care respectă cerințele obligatorii de calitate stabilite prin Directiva SAL (Directiva 2013/11/EU privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum) http://ec.europa.eu/consumers/odr/


Refuzați setarile de confidențialitate
Salveaza
Acceptați setarile de confidențialitate
Open Privacy settings