Am alcătui o listă cu top 10 cărți de educație financiară care îți schimbă viața. Fiecare carte are tainele sale. Ele sunt descoperite, citindu-le. Am alcătuit o lista cu 10 cărți pe care eu le-am citit și consider că reprezintă ”o comoară”. Această ”comoară” vreau să o ofer, așa cum îmi doresc să dau mai departe tot ce eu am aflat și am conștientizat, de-a lungul timpului, în ceea ce privește banii: administrarea și investirea lor.

Urmează top 10 cărți de educație financiară care îți schimbă viața.

Prima carte de educație financiară a multora dintre noi

Cartea ”Tată bogat, tată sărac” scrisă de Robert Kiyosaki  pune o piatră de temelie la conștientizarea modului în care îți administrezi banii. Degeaba ai educație academică, dacă nu ai și educația banilor: cum să îi gestionezi, să îi și investești astfel încât să îți asiguri o viață bună.

Pentru mine impactul cel mare l -a avut accentul pus pe coeficientul de inteligență financiară și emoțională, totodată, mai puțin decât pe cel academică. Este necesar să ai școală, însă, din păcate, la școală nu se învață ce să faci cu banii după ce i-ai câștigat.

Cartea ”isteață”

Cartea ”Copil isteț, copil bogat” de Robert Kiyosaki  oferă perspectiva dihotomică a două lumi: lumea financiară și cea academică.  Paralela se face între ceea ce se predă la școală și în societate și cum arată viața financiară, zi de zi cu privire la bani.  Poate ai auzit expresia că: ”societatea spune”, ”părinții spun” să faci o familie, să te așezi la casa ta, să ai un job bine plătit. Toate acestea însemnă, de cele mai mult ori: să înveți pentru a deveni angajat, să iți faci o ipotecă, să muncești pentru a îți susține familia și să aștepți pensia pentru a te relaxa, moment în care constați că nu ai banii necesari pentru a trai o viață decentă ”după atâta muncă”.

Cartea cu povești de viață

”Cel mai bogat om din Babilon” de George S. Clason– ajută la conștientizarea importanței economisirii și a puterii acestei obișnuinței de a câștiga independența – libertatea financiară.

Vei găsi, în cadrul cărții, povești care te ajuta să constați că indiferent cât ai câștiga îți poți căpăta libertatea financiară. În carte se prezintă viața sclavului. Așa cum sclavul avea dreptul de a își cumpăra libertatea dacă îi plătea stăpânului o sumă, așa și tu poți să îți cumperi libertatea financiară dacă economisești. Sclavul, lucrând pentru stăpân câștiga bani, iar un galben din cei 10 câștigați îl punea deoparte pentru a ajunge la suma necesară să își cumpere libertatea.

Deși poveștile se desfășoară în trecutul îndepărtat, nu ai cum să nu remarci actualitatea informațiilor și a modului de a acționa al oamenilor. Vezi psihologia deciziilor lor. Cel mai tare m-a frapat scena în care se vorbește despre faptul că oamenii își puneau gaj propria viață în momentul în care se împrumutau și deși vedeau ceea ce îndurau și cum sfârșeau cei care nu puteau plăti (munceau la ridicarea zidului Babilonului, iar cei care nu mai aveau putere, extenuați fiind își găseau sfârșitul acolo), cu toate acestea afirmau că ”lor nu li se poate întâmpla”.

Cartea care te pune pe gânduri privind investițiile

”Calea spre independența financiară” de Bodo Schafer– explică importanța investirii banilor și a puterii efectului de dobândă capitalizată. A opta minune a lumii, cum a denumit-o Albert Einstein, i-a îmbogățit pe cei care și-au pus banii să lucreze pentru ei. Foarte important și ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte: latura psihologică, bineînțeles, a fost faptul că se precizează necesitatea de a aștepta, de a avea răbdare pentru a împlini ceea ce ne dorim. Scurta povestioară a cloștii cu ouăle de aur denotă lăcomia și lipsa perseverenței umane soldată cu omorârea ei că nu a făcut mai multe ouă. S-a preferat ipostaza de a nu mai genera un ou pe zi, pentru că un ou pe zi este mult prea puțin.

 Cartea care te face conștient despre timp și bani

”Psychology of success” de Alison Price și David Price

Precum specifică și în subtitlu: ”Your A-Z map to achieving your goals and enjoying the journey” cartea este despre crearea planului pentru realizarea obiectivelor realiste din viața ta. Vei găsi strategiile de conștientizare, tehnicile pe care le poți pune în practică pentru a defini obiectivele și a le realiza luând în calcul obstacolele și planifica trecerea lor astfel încât să ajungi la succes, respectiv la momentul realizării planului propus.

 

Cartea conducerii de sine prin înțelegerea crizelor

”Liderii mănâncă ultimii” de Simon Sinek urmărește schimbarea de viziune, de obiective pe care, de-a lungul timpului, le-au avut generațiile și impactul creat de evoluția societății, dar și de evenimentele desfășurate. Vei vedea cum a impactat cea mai mare criză financiară din 1929 viața societății și a individului, precum și repercursiunile avute pentru generația din timpul crizei și de după criză, dar și modul în care masele și indivizii au acționat în gestionarea celui de-al Doilea Război Mondial, cum au fost administrați și investiți banii.

Dacă acum îți este frică de ”ceea ce se va întâmpla pentru că totul este incert”și ”să așteptam să vedem ce se va întâmpla”, itind această carte vei descoperi că după cea mai mare criză din 1929, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial oamenii și-au investit banii. Investindu-și banii au ajutat la finanțarea războiului și crearea unei societăți unite. Cei care au avut bani, au investit în obligațiuni, iar cei care trăiau în zona rurală fără prea multe resurse financiare, au început a planta legume și fructe pentru a reduce raționalizarea alimentelor. Ceea ce a urmat este și mai interesant. Copiii născuți după perioada crizei economice și a războiului au crescut într-o relaxare. Părinții le-au oferit totul, pentru că au vrut să își ”protejeze” copiii de neajunsurile situației prin care au trecut. Numai că, ei au devenit individualiști și au considerat că ”li se cuvine”, că ”este normal să aibă de toate”.

Criza a pornit după o perioadă a consumerismului masiv. Perioada războiului a unit societatea, iar după terminarea războiului natalitatea a crescut odată cu „sărbătorirea” victoriei.

Concluzia este că: ”Fiecare nouă generație personifică un set de valori și de convingeri modelate de evenimentele, experiențele și tehnologia disponibile în perioada tinereții…care tind să fie cele diferite de ale părinților.”

 

Cartea care te frapează cu simplitatea și raționamentul ei

Cum a făcut idiotul ăsta de s-a îmbogățit și eu nu?” scrisă de Robert Shemin – explică regulile banilor care nu au de-a face cu nivelul de școlarizare pe care îl avem: FQ – coeficientul de inteligență financiară este mai important decât IQ – coeficientul de inteligență academică. O altă carte care explică modul de abordare a câștigării și investirii banilor. Acentul este pus pe modul în care sunt câștigați și investiți banii decât pe notele luate la școală, practica în locul teoriei, trăirea vieții la zi, decât trăirea vieții ”ca la carte”.

Cartea care te ghidează în investiții

Ghid de investiții ”de Robert Kiyosaki reprezintă cartea în care autorul prezintă modul în care se fac investițiile: principiile după care funcționează investițiile și modul în care trebuie să le aplicam în crearea propriului portofoliu de investiții. Acest aspect este cel mai important și dacă se urmează ghidul viața financiară este una împlinită.

 

Cartea despre mituri și realitate

Banii: stăpânește jocul” de Tony Robbins este o carte care arată corelația dintre teorie și practică. Cum ajungi să pui în practică teoria pentru a îți realiza obiectivele financiare, cum cauți în piață serviciul financiar potrivit situației tale financiare.

În cadrul cărții se discută despre informațiile false și adevărate cu privire la piața financiară și la ce trebuie să fii atent pentru a putea stăpânii banii și a îți realiza obiectivele personale. Însă vei regăsi, ca în mai toate cărțile din afară, unele produse financiare, modalități care țin mai mult de sfera fiscală, care nu se aplică la noi și este necesar să găsești corespondentul, potrivit. De asemenea, în cadrul acestei cărți se pomenește despre consultantul financiar fiduciar care este alături de tine în realizarea obiectivelor financiare cu sfaturi și recomandări, nu cu scopul de a vinde produsele unei anumite companii; companie la care lucrează. Mă bucur să fiu printre puținii consultanți fiduciari de la noi din țară.

 

Cartea despre soluțiile financiare. Ce produse financiare există și la ce să folosești

Cheia succesului financiar este la tine” de Brian Tracy te ajuta să te informezi cu privire la ce produse financiare există și cum să le folosești ca să îți îndeplinești obiectivele financiare. Vei găsi caracteristicile produselor, modul în care ele pot fi folosite, strategiile și scopul pentru care au fost create pentru a le folosi întocmai și a aduce maxim de profit în viața ta financiară.

Bonus: o carte pentru părinți. Este singura carte, pe care eu am găsit-o, adresata părinților care doresc să își învețe copii educația financiară. Copiii cu educație financiară pot fi împliniți financiar, pentru că au învățat de mici cum să își realizeze obiectivele financiare când vor fi adulți și cum să obțină maxim de profit din acțiunile și deciziile lor financiare.

 

Cartea de parenting financiar: învață părinții să își învețe copiii despre bani.

Pe lângă cele 10 cărți de educație financiară care îți schimbă viața, îți ofer BONUS

 ”Bani isteți, copii isteți” de Dave Ramsey este o carte adresată părinților pentru a conștientiza importanța educației financiare a copiilor și evidențiază importanța discuțiilor din cadrul familiei în ceea ce privește adminstrarea banilor, planificarea obiectivelor financiare, atingând și subiectul implicațiilor emoționale și psihologice (convingerile, prejudecățile) pe care părinții le pot transmite copiilor inconștient prin exemple, comporatament personal, expresii folosite în raport cu banii și însăși prin relația lor cu banii.

Cele 10 cărți de educație financiară care îți schimbă viața sper să te ajute și pe tine, să te dezvolți financiar.

Pentru educația financiară a copilului tău, ai acum, din partea mea aceste cărți. https://www.psihologiabanilor.ro/magazin-2/ Îmi doresc să fie câți mai mulți autori români pentru a crește nivelul educației din România.

Succes în conștientizarea banilor și a puterii educației financiare în viața ta!

 

 

 

Recommended Posts

Leave a Comment

Site-ul nostru utilizează cookie-uri pentru a vă personaliza și îmbunătăți experiența.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Setări de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații din browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați-vă serviciile personale de cookie-uri aici.


Termeni și condiții

1. Informații personale

Sunteți de acord că furnizarea serviciilor sau produselor va începe imediat după îndeplinirea tuturor formalităților de înregistrare cerute. Informațiile furnizate trebuie sa fie corecte. Optând pentru înregistrare vă obligați sa ne furnizați corect numele, adresa și alte informații utile sau cerute de lege pentru derularea contractelor. Pentru corectarea sau actualizarea acestor informații accesați www.psihologiabanilor.ro Prin accesarea contului și utilizarea parolei personale sunteți responsabil pentru toate acțiunile care decurg din folosirea acestora. S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu poate fi făcută responsabilă pentru erorile survenite în urma neglijenței utilizatorului privind securitatea și confidențialitatea contului și a datelor de acces.

2. Securitatea datelor personale

Datele dumneavoastră personale vor putea fi utilizate de către S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.  pentru confirmarea comenzilor, informarea prin e-mail, poșta sau alte mijloace de comunicare despre acțiunile ulterioare, realizarea de rapoarte statistice etc.

Datele dumneavoastră personale vor putea fi transmise autorităților în drept cu scopul verificării tranzacțiilor comerciale sau altor autorități in drept pentru efectuarea oricăror verificări justificate în baza legii.

Datele furnizate de către clienți sunt strict confidențiale. S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. se angajează în fața clienților săi să nu furnizeze aceste date unor terțe persoane sau companii și să le utilizeze strict pentru uzul relației de afaceri dintre client și S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

Acest site folosește măsuri de securitate împotriva pierderii, alterării sau folosirii greșite a informațiilor care se află în controlul nostru.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. se obligă sa respecte drepturile dumneavoastră conferite de Legea 677/2001, iar la cererea dumneavoastră trimisa la adresa info@psihologiabanilor.ro se obligă: să rectifice, să actualizeze, să blocheze, să șteargă sau să transforme în date anonime, în mod gratuit, datele a căror prelucrare nu este conforma dispozițiilor Legii nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date; să înceteze prelucrarea datelor dumneavoastră personale.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. certifică faptul că va respecta drepturile conferite de Legea nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, a Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, precum a Ordonanței nr. 130/2000 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanța cu modificările ulterioare. Printre aceste drepturi se numără (enumerarea neavând un caracter limitativ):

a) dreptul de a cere C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. să vă confirme dacă prelucrează sau nu datele dumneavoastră personale, în mod gratuit pentru o solicitare pe an;

b) dreptul de a cere C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. să rectifice, actualizeze, blocheze sau șterge, în mod gratuit, acele date furnizate a căror prelucrare nu este conforma dispozițiilor Legii nr. 677/2001

c) dreptul de a cere C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. să înceteze, în mod gratuit, prelucrarea datelor dumneavoastră personale;

ORICE INCERCARE DE A ACCESA DATELE PERSONALE ALE ALTUI UTILIZATOR SAU DE A MODIFICA CONTINUTUL SITE-ULUI www.psihologiabanilor.ro SAU DE A AFECTA PERFORMANTELE SERVERULUI PE CARE RULEAZA SITE-UL www.psihologiabanilor.ro, VA FI CONSIDERATA O TENTATIVA DE FRAUDARE A SITE-ULUI www.psihologiabanilor.ro SI VA PUNE IN MISCARE CERCETAREA PENALA IMPOTRIVA ACELUIA SAU ACELORA CARE A(U) INCERCAT ACEST FAPT.

3. Copyright

Întregul conținut al site-ului www.psihologiabanilor.ro – imagini, texte, grafice, simboluri, elemente de grafică web, scripturi, programe și alte date – este proprietatea S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. și a furnizorilor săi și este apărat de legea pentru protecția drepturilor de autor și de legile privind proprietatea intelectuală si industrială. Folosirea fără acordul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. a oricăror elemente enumerate mai sus se pedepsește conform legilor in vigoare.

4. Accesul la site

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. garantează utilizatorului acces limitat, în interes personal, pe acest site și nu îi confer dreptul de a descărca sau de a modifica parțial sau integral site-ul, de a reproduce parțial sau integral site-ul, de a copia, de a vinde/revinde sau de a exploata site-ul in orice alta manieră în scopuri comerciale sau contrare intereselor companiei S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. fără acordul scris prealabil al acesteia.

5. Plata serviciilor

Plata serviciilor conform acestor Termeni și Condiții se poate efectua online, cu cardul sau prin servicii de plata online oferite de terțe părți (de exemplu Paypal).

Daca plata se face online cu cardul de credit/debit este necesar să completați un formular cu datele despre acesta. Daca tranzacția prin card a fost reușită, următorul ecran vă oferă informațiile relevante pentru comanda.

Taxele și comisioanele sunt suportate de fiecare parte conform politicilor serviciului de plăți. Taxele vînzătorului vor fi suportate de vînzător, iar taxele deținătorului de card de client.

6. Politica de confidențialitate

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. este autorul acestui site web si beneficiaza de toate drepturile legale recunoscute autorilor.

Utilizatorul foloseste site-ul pe riscul propriu, S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. fiind liber de orice raspundere pentru eventualele daune directe sau indirecte cauzate de utilizarea sau accesarea acestui site sau ca urmare a utilizarii informatiilor de pe acest site.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu acorda nici un fel de garantie pentru continutul si utilizarea acestui site, materialele prezentate pe el fiind cu titlu pur informativ.

Informatiile despre produse, caracteristicile si preturile lor corespund realitatii de la momentul inscrierii lor pe site sau al actualizarii diverselor pagini ale site-ului. Aceste informatii sunt oferite doar cu titlu informativ si nu sunt si nu trebuie sa fie considerate ca o oferta contractuala a produselor si serviciilor oferite de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L..

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu este raspunzatoare de erorile sau omisiunile care pot interveni in redactarea materialelor de pe site.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. colecteaza informatii pe acest website, in conformitate cu legislatia romana in acest sens. Site-ul plaseaza un “cookie” pe calculatorul vizitatorului, adica un mic fisier utilizat strict pentru autentificarea automata a utilizatorului la vizitele ulterioare.

Colectarea datelor se face prin:

– Formularul de inregistrare utilizator. Datele sint folosite in vederea trimiterii de informatii precum si trimiterii de oferte atractive din partea S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. (in functie de preferintele setate de utilizator).

– Formularul de contact. Datele trimise de utilizator vor fi folosite in vederea contactarii ulterioare de catre S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

Informatiile culese sunt utilizate pentru optimizarea site-ului si a serviciilor oferite clientilor de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. si partenerii sai. Prin accesarea acestui site va dati acordul la folosirea in scopurile mai sus mentionate a informatiilor colectate de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. pe acest site.

Adresele IP ale vizitatorilor acestui site sunt utilizate de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. pentru o buna administrare a site-ului si pentru statistici de uz intern care permit o mai buna deservire a clientilor nostri.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu este responsabil pentru continutul si utilizarea site-urilor catre care apar legaturi de pe site-ul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

Politica de confidentialitate a acelor site-uri poate diferi de politica S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. de confidentialitate.

Faptul ca site-ul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. contine legaturi catre alte site-uri nu inseamna ca S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. sustine, aproba sau este responsabil pentru continutul de pe acele site-uri sau pentru utilizarea lor.

Utilizatorul primeste mesaje tip e-mail de la S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. numai in urma completarii formularului de inregistrare si a alegerii respectivelor liste. S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. isi rezerva dreptul de a nu mai trimite mailinguri anumitor utilizatori fara a oferi vreo explicatie sau notificare prealabila si fara a fi tinut responsabil pentru neprimirea sau intarzierea respectivelor mesaje. Un mesaj este un buletin informativ trimis la mai multi utilizatori abonati la listele de discutii.

Site-ul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. este protejat prin cele mai noi si mai puternice tehnici si metode de securitate. Informatiile personale trimise de utilizatori pe acest site sunt protejate atat la utilizarea online cat si offline a site-ului. S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. depune diligenta necesara si posibila pentru a proteja informatiile personale ale vizitatorilor site-ului.

Prezenta Politica de confidentialitate se supune dreptului intern roman. In caz de litigiu, se va incerca mai intai o rezolvare pe cale amiabila, in termen de 30 de zile lucratoare de la inregistrarea reclamatiei la sediul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L..

In cazul in care dupa trecerea acestui termen nu se ajunge la o intelegere, va fi considerata competenta instanta judecatoreasca din aceeasi structura administrativa cu sediul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. isi rezerva dreptul de a modifica si actualiza in orice moment continutul acestui website, precum si Politica de confidentialitate si Termenii legali, fara nici un fel de notificare prealabila.

7. Litigii

Orice litigiu apărut în legătură cu utilizarea acestui serviciu va fi rezolvat pe cale amiabila. În cazul în care nu s-a reușit stingerea conflictului pe cale amiabilă, competența revine instanțelor de judecată române.

Fiind de acord cu acești Termeni și Condiții, clientul își asumă în totalitate aceste riscuri.

8. Sesizarea abuzurilor

Orice sesizare sau reclamație în legătură cu oricare din website-urile găzduite de serverele sau infrastructura S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. trebuie să respecte următoarele cerințe:

▪ Furnizarea datelor complete de identificare ale persoanei sau ale societății care face sesizarea/plângerea sau care se consideră prejudiciată (în cazul persoanelor fizice: nume, prenume, adresa domiciliului; în cazul societăților comerciale: denumirea completă, CUI-ul, adresa sediului social, precum și datele persoanei de contact împuternicite).

▪ Reclamantul va pune la dispoziția S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. dovezi clare din care sa reiasă că activitățile incriminate sunt ilegale, precum și o descriere detaliată a acestora.

▪ În cazul în care reclamantul solicită în mod expres ștergerea conținutului sau blocarea accesului în Internet a conținutului incriminat, iar această acțiune va genera un prejudiciu unei terțe părți, reclamantul va fi singurul responsabil de acest prejudiciu. În acest sens, reclamantul va înainta către S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. o declarație pe propria răspundere în care își va asuma in totalitate responsabilitatea oricărui prejudiciu care poate decurge din aceasta acțiune.

Sesizările se vor trimite în format fizic pe adresa sediului nostru din Bucuresti, str. Codrii Neamtului, nr.11, bloc 2, scara 3, etaj 7, apartament 177, judeţ/sector 3.


Politica de confidențialitate

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. este autorul acestui site web si beneficiaza de toate drepturile legale recunoscute autorilor.

Utilizatorul foloseste site-ul pe riscul propriu, S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. fiind liber de orice raspundere pentru eventualele daune directe sau indirecte cauzate de utilizarea sau accesarea acestui site sau ca urmare a utilizarii informatiilor de pe acest site.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu acorda nici un fel de garantie pentru continutul si utilizarea acestui site, materialele prezentate pe el fiind cu titlu pur informativ.

Informatiile despre produse, caracteristicile si preturile lor corespund realitatii de la momentul inscrierii lor pe site sau al actualizarii diverselor pagini ale site-ului. Aceste informatii sunt oferite doar cu titlu informativ si nu sunt si nu trebuie sa fie considerate ca o oferta contractuala a produselor si serviciilor oferite de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L..

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu este raspunzatoare de erorile sau omisiunile care pot interveni in redactarea materialelor de pe site.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. colecteaza informatii pe acest website, in conformitate cu legislatia romana in acest sens. Site-ul plaseaza un “cookie” pe calculatorul vizitatorului, adica un mic fisier utilizat strict pentru autentificarea automata a utilizatorului la vizitele ulterioare.

Colectarea datelor se face prin:

– Formularul de inregistrare utilizator. Datele sint folosite in vederea trimiterii de informatii precum si trimiterii de oferte atractive din partea S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. (in functie de preferintele setate de utilizator).

– Formularul de contact. Datele trimise de utilizator vor fi folosite in vederea contactarii ulterioare de catre S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

Informatiile culese sunt utilizate pentru optimizarea site-ului si a serviciilor oferite clientilor de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. si partenerii sai. Prin accesarea acestui site va dati acordul la folosirea in scopurile mai sus mentionate a informatiilor colectate de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. pe acest site.

Adresele IP ale vizitatorilor acestui site sunt utilizate de S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. pentru o buna administrare a site-ului si pentru statistici de uz intern care permit o mai buna deservire a clientilor nostri.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. nu este responsabil pentru continutul si utilizarea site-urilor catre care apar legaturi de pe site-ul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

Politica de confidentialitate a acelor site-uri poate diferi de politica S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. de confidentialitate.

Faptul ca site-ul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. contine legaturi catre alte site-uri nu inseamna ca S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. sustine, aproba sau este responsabil pentru continutul de pe acele site-uri sau pentru utilizarea lor.

Utilizatorul primeste mesaje tip e-mail de la S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. numai in urma completarii formularului de inregistrare si a alegerii respectivelor liste. S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. isi rezerva dreptul de a nu mai trimite mailinguri anumitor utilizatori fara a oferi vreo explicatie sau notificare prealabila si fara a fi tinut responsabil pentru neprimirea sau intarzierea respectivelor mesaje. Un mesaj este un buletin informativ trimis la mai multi utilizatori abonati la listele de discutii.

Site-ul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. este protejat prin cele mai noi si mai puternice tehnici si metode de securitate. Informatiile personale trimise de utilizatori pe acest site sunt protejate atat la utilizarea online cat si offline a site-ului. S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. depune diligenta necesara si posibila pentru a proteja informatiile personale ale vizitatorilor site-ului.

Prezenta Politica de confidentialitate se supune dreptului intern roman. In caz de litigiu, se va incerca mai intai o rezolvare pe cale amiabila, in termen de 30 de zile lucratoare de la inregistrarea reclamatiei la sediul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L..

In cazul in care dupa trecerea acestui termen nu se ajunge la o intelegere, va fi considerata competenta instanta judecatoreasca din aceeasi structura administrativa cu sediul S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L.

S.C. PSIHOLOGIABANILOR S.R.L. isi rezerva dreptul de a modifica si actualiza in orice moment continutul acestui website, precum si Politica de confidentialitate si Termenii legali, fara nici un fel de notificare prealabila.


Politica de cookie-uri

CE SUNT COOKIES?

Cookies sunt fișiere de mici dimensiuni pe care browser-ul le descarcă când accesezi website-ul www.psihologiabanilor.ro. Calculatorul recunoaște și acceptă automat aceste fișiere prin browser-ul pe care îl folosești.

Aceste fișiere pot fi asemănate unor „semne de carte” care indică unde ai rămas ultima dată când ai vizitat website-ul. Pot fi văzute și ca identificatoare care anunță website-ul de fiecare dată când revii pe www.psihologiabanilor.ro

Cookies nu sunt periculoase. Calculatorul le stochează în memorie, dar ele nu pot accesa sau citi informații stocate în calculator. Poți extinde sau limita parametrii de utilizare a fișierelor cookies din browser-ul pe care îl folosești ca să navighezi pe Internet.

LA CE SUNT UTILE?

Cookies îmbunătățesc viteza de încărcare și experiența de navigare. De exemplu, ele rețin preferințele tale când navighezi un website, precum limba în care dorești să fie afișat conținutul.

Aceste fișiere sunt utilizate și pentru a pregăti statistici anonime care ajută să înțelegem cum interacționează vizitatorii, în general, cu paginile www.psihologiabanilor.ro, fără a identifica persoana utilizatorului. Pentru analize, website-ul utilizează serviciul Google Analytics, care folosește cookies. În acest caz, fișierele salvează informații despre utilizarea website-ului, numărul de pagini afișate, sursele din care vin vizitatorii și numărul de vizite. Obiectivul este să îmbunătățim website-ul, astfel încât să ofere servicii și experiențe mai bune vizitatorilor.

Cookies nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică persoana utilizatorului de Internet.

CÂT TIMP SUNT STOCATE?

Durata de stocare a unui cookie variază în functie de obiectivul cu care acesta este plasat. Cookies de sesiune sunt folosite pentru o singură sesiune de navigare, sunt reținute doar pe durata vizitei și nu sunt stocate după ce utilizatorul părăsește website-ul. Cookies permanente sunt utilizate când utilizatorul revine pe website.

Poți șterge toate aceste categorii de cookies, în orice moment, prin intermediul setărilor din browser-ul pe care îl folosești pentru navigare.

CUM SUNT FOLOSITE COOKIE-URILE DE CATRE ACEST SITE

O vizita pe acest site poate plasa cookie-uri in scopuri de:

  • Cookie-uri de performanta a site-ului
  • Cookie-uri de analiza a vizitatorilor
  • Cookie-uri pentru geotargetting
  • Cookie-uri pentru publicitate
  • Cookie-uri ale furnizorilor de publicitate

COOKIE-URI DE PERFORMANTA

Acest tip de cookie retine preferintele utilizatorului pe acest site, asa incat nu mai este nevoie de setarea lor la fiecare vizitare a site-ului.

Exemple:

  • setarile volumului pentru video player
  • viteza de video streaming cu care este compatibil browserul

COOKIE-URI PENTRU ANALIZA VIZITATORILOR

De fiecare data cand un utilizator viziteaza acest site softul de analytics furnizat de o terta parte genereaza un cookie de analiza a utilizatorului. Acest cookie ne spune daca ati mai vizitat acest site pana acum. Browserul ne va spune daca aveti acest cookie, iar daca nu, vom genera unul. Acesta permite monitorizarea utilizatorilor unici care ne viziteaza si cat de des o fac.

Atat timp cat nu sunteti inregistrat pe acest site, acest cookie nu poate fi folosit pentru a identifica persoanele fizice, ele sunt folosite doar in scop statistic.

COOKIE-URI PENTRU GEOTARGETTING

Aceste cookie-uri sunt utilizate de catre un soft care stabileste din ce tara proveniti. Este complet anonim si este folosit doar pentru a targeta continutul – chiar si atunci cand sunteti pe pagina noastra in limba romana sau in alta limba primiti aceeasi reclama.

COOKIE-URI PENTRU PUBLICITATE

Aceste cookie-uri ne permit sa aflam daca ati vizualizat sau nu o reclama online, care este tipul acesteia si cat timp a trecut de cand ati vazut mesajul publicitar.

Aceste cookie-uri le folosim si pentru a targeta publicitatea online. Putem folosi, de asemenea, cookieuri apartinand unei terte parti, pentu o mai buna targetare a publicitatii, pentru a arata de exemplu reclame despre vacante, daca utilizatorul a vizitat recent un articol pe site despre vacante. Aceste cookie-uri sunt anonime, ele stocheaza informatii despre contentul vizualizat, nu despre utilizatori.

De asemenea, setam cookie-uri anonime si prin alte site-uri pe care avem publicitate. Primindu-le, astfel, noi le putem folosi pentru a va recunoaste ca vizitator al acelui site daca ulterior veti vizita site-ul nostru, va vom putea livra publicitatea bazata pe aceasta informatie.

COOKIE-URI ALE FURNIZORILOR DE PUBLICITATE

Puteti gasi publicitate pe acest site apartinand tertelor parti. Unele dintre aceste parti folosesc propriile cookie-uri anonime pentru a analiza cat de multe persoane au fost expuse unui mesaj publicitar, sau pentru a vedea cate persoane au fost expuse de mai multe ori la aceeasi reclama.

Companiile care genereaza aceste cookie-uri au propriile politici de confidentialitate, iar acest site nu are acces pentru a citi sau scrie aceste cookie-uri. Cookie-urile celor terte parti pot fi folosite pentru a va arata publicitatea targeta si pe alte site-uri, bazandu-se pe navigarea dvs pe acest site.

ALTE COOKIE-URI ALE TERTELOR PARTI

Pe unele pagini, tertii pot seta propriile cookie-uri anonime, in scopul de a urmari succesul unei aplicatii sau pentru a customiza o aplicatie. Datorita modului de utilizare, acest site nu poate accesa aceste cookie-uri, la fel cum tertele parti nu pot accesa cookie-urile detinute de acest site.

De exemplu, cand distribuiti un articol folosind butonul pentru retelele sociale aflat pe acest site, acea retea sociala va inregistra activitatea dvs. 

CUM LE POȚI OPRI?

În funcție de browser-ul pe care îl folosești, urmează pașii de mai jos ca să stabilești cum vrei să fie utilizate cookies.

ÎN BROWSER-UL CHROME:

  • În colțul din dreapta-sus, click pe menu-ul Chrome > Settings.
  • Scroll până în josul paginii, click pe “Show advanced settings”.
  • În secțiunea „Privacy”, click pe butonul “Content settings”.
  • În secțiunea „Cookies”, alegi setările preferate.
  • Pentru a șterge cookies, click pe “All cookies and site data…” pentru a vedea lista cu toate aceste fișiere pe care Chrome le are stocate pe hard-disk. Le poți șterge individual sau pe toate direct, dacă selectezi “Remove All.”

ÎN BROWSER-UL MOZILLA FIREFOX:

  • Click pe butonul menu și alegi “Preferences”.
  • Selectezi “Privacy” din menu-ul lateral.
  • Din combo “History” alegi “Use custom settings for history”.
  • Selectezi “Accept cookies from sites” pentru a permite folosirea cookies sau deselectezi pentru a nu permite folosirea lor.
  • Pentru a șterge cookies, click pe “Show Cookies…” și se va deschide o nouă fereastră, unde poți selecta și sterge unul sau mai multe cookies simultan.

ÎN BROWSER-UL INTERNET EXPLORER 11

  • Selectezi rotița din dreapta sus a browser-ului, apoi alegi Internet Options.
  • Click pe tab-ul “Privacy” și selectezi “Advanced”.
  • Alegi “Accept / Block / Prompt” pentru “First-party Cookies”, cât și pentru “Third-party Cookies“. Dacă dorești, tot aici poți bifa “Always allow session cookies”. Apeși OK după ce ai făcut setările.
  • Pentru a șterge toate cookies, alegi tab-ul “General” din “Internet Options” și click pe “Delete…” din tab-ul “Browsing History”. Bifezi “Cookies and Website Data” și click pe Delete.

Prin utilizarea www.psihologiabanilor.ro, ești de acord cu modul în care folosim cookies, în conformitate cu prezenta “Politică privind utilizarea Cookies”. Dacă nu ești de acord, este nevoie să oprești cookies, urmând indicațiile de mai sus, în funcție de browser-ul pe care îl folosești. Dezactivarea utilizării acestor fișiere poate afecta experiența ta de utilizator al www.psihologiabanilor.ro.Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări la prezenta “Politică privind utilizarea cookies”. Eventualele modificări și/sau completări vor fi afișate pe www.psihologiabanilor.ro și vor intra în vigoare de la momentul afișării. Pentru mai multe detalii, te invităm să ne scrii la info@psihologiabanilor.ro.


Soluționarea alternativă a litigiilor

Prin prezenta, vă informăm că, în calitate de consumator, aveți opțiunea de a contacta o entitate SAL locală pentru soluționarea unui litigiu pe care nu ați reușit să-l soluționați direct cu s.c. Psihologiabanilor s.r.l.

Ce este SAL? SAL este o procedură de soluționare extrajudiciară a litigiilor naționale și transfrontaliere privind obligațiile contractuale rezultate din contracte de vânzări sau de prestări servicii între un comerciant cu sediul în Uniunea Europeană și un consumator prin intervenția unei entități SAL care propune sau impune o soluție sau reunește părțile cu scopul de a facilita o soluție amiabilă.

Entitățile SAL sunt entități extrajudiciare. O entitate SAL este o parte neutră (de exemplu, un reconciliator, mediator, arbitru, ombudsman sau o cameră de recurs) de care se va folosi s.c. Psihologiabanilor s.r.l. pentru a soluționa litigii, dacă consumatorul decide să folosească mecanismul SAL. Procesul SAL presupune costuri reduse, o procedură simplă și rapidă, fiind prin urmare benefic atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți, care pot să evite costurile judiciare și procesele îndelungate.

Cum depun o reclamație prin intermediul procesului SAL? Dacă doriți să depuneți o reclamație, contactați entitatea SAL națională de mai jos. Această entitate SAL va putea să vă ofere răspunsuri la orice nelămuriri legate de proces.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, Bucureşti, 011865, România

http://www.anpc.gov.ro/

* Această entitate SAL este înscrisă în registrul național de entități SAL care respectă cerințele obligatorii de calitate stabilite prin Directiva SAL (Directiva 2013/11/EU privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum) http://ec.europa.eu/consumers/odr/


Refuzați setarile de confidențialitate
Salveaza
Acceptați setarile de confidențialitate
Open Privacy settings